Doze și mod de administrare
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu
medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Pentru administrare orală și
numai pentru utilizare pe termen scurt.
Luaţi cea mai mică doză, pentru cel mai scurt timp necesar pentru tratarea simptomelor. Dacă
aveți o infecție, adresați-vă imediat unui medic în cazul în care simptomele (cum ar fi febră și
durere) nu dispar sau se agravează (vezi pct. 2).
Dacă aveți afecțiuni hepatice sau renale sau sunteți vârstnic, medicul dumneavoastră vă va
indica doza corectă, care va fi cea mai mică posibilă. Nu luați acest medicament dacă aveți
insuficiență renală sau hepatică severă.
Adulți: Luați un comprimat, de până la 3 ori pe zi. Intervalul dintre administrări este de minim
6 ore. Dacă un comprimat nu ameliorează simptomele, atunci se pot lua maximum 2 comprimate, de
până la 3 ori pe zi. Doza unică de două comprimate este destinată pacienților cu o greutate
corporală de 60 kg sau mai mare. Intervalul dintre administrări este de minim 6 ore. Nu luați
mai mult de 6 comprimate într-un interval de 24 de ore (echivalentul a 3000 mg paracetamol, 1200
mg ibuprofen pe zi).
Utilizarea la copii și adolescenți
A nu se utiliza de către copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani. Dacă aveți întrebări
suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră
sau farmacistului.
Durata tratamentului
Advil Duo nu se va administra mai mult de 3 zile. Dacă simptomele nu se ameliorează după 3 zile
de tratament, trebuie să vă adresaţi medicului.
Mod de administrare
Luați Advil Duo cu un pahar de apă. Pentru a reduce probabilitatea apariției reacțiilor adverse,
luați Advil Duo cu alimente.
Dacă luaţi mai mult Advil Duo decât trebuie
Dacă ați luat mai mult Advil Duo decât trebuie sau dacă copiii au luat medicamentul în mod
accidental, adresați-vă imediat unui medic sau mergeți la cel mai apropiat spital pentru o
evaluare a riscului existent și pentru sfaturi privind măsurile care trebuie luate.
Simptomele supradozajului pot include greață, dureri abdominale, vărsături (pot conține urme de
sânge), sângerări gastrointestinale (vezi pct. 4), diaree, dureri de cap, țiuituri în urechi,
dezorientare și mișcări oscilatorii ale ochilor. De asemenea, pot apărea agitație, somnolență,
dezorientare sau comă. Ocazional, pacienții pot dezvolta convulsii. În cazul administrării de
doze mari s-au raportat următoarele: somnolență, dureri în piept, palpitații, pierdere a
conștienței, convulsii (în special la copii), slăbiciune și amețeală, sânge în urină, niveluri
scăzute de potasiu în sânge, senzație de corp rece și probleme respiratorii. În plus, timpul de
protrombină/INR poate fi prelungit, probabil din cauza interferenței cu acțiunile factorilor de
coagulare circulanți. Poate apărea insuficiență renală acută și leziuni hepatice. La astmatici,
este posibilă agravarea astmului. De asemenea, poate apărea tensiune arterială mică și
respirație redusă. Dacă depăşiţi doza recomandată, adresaţi-vă imediat medicului, chiar dacă vă
simţiţi bine.
Supradozajul cu paracetamol poate produce afecțiuni grave,
cu debut întârziat, la nivelul ficatului.
Dacă uitaţi să luaţi Advil Duo
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă uitați să luați o doză, luați-o
imediat ce vă amintiți și apoi luați următoarea doză după cel puțin 6 ore.
Nu luaţi Advil Duo dacă:
- sunteți alergic la ibuprofen, paracetamol sau la oricare dintre celelalte componente ale
acestui medicament (enumerate la punctul 6).
- luaţi orice alte medicamente care conţin paracetamol.
- luați orice alte medicamente analgezice, inclusiv ibuprofen, acid acetilsalicilic în doze mari
(peste 75 mg pe zi) sau alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv
inhibitori specifici ai ciclooxigenazei-2 (COX-2).
- ați avut vreodată o reacție alergică, cum ar fi bronhospasm (contracție a mușchilor din
plămâni, care poate provoca dificultăți la respirație), astm bronșic, secreții, mâncărime și
inflamare la nivelul nasului însoțite de strănut, urticarie (o erupție pe piele însoțită de
mâncărimi) sau angioedem (umflături sub piele) atunci când luați acid acetilsalicilic sau alte
AINS.
- aveți un ulcer activ sau antecedente de ulcer sau o sângerare la nivelul stomacului sau al
duodenului (intestinul subțire) (cel puțin două episoade distincte de sângerare sau ulcer
confirmate).
- ați avut vreodată perforație sau sângerare la nivelul stomacului sau duodenului, cauzată de
tratamentul anterior cu AINS.
- aveți tulburări de coagulare a sângelui
- aveți insuficiență cardiacă, hepatică sau renală severă
- sunteți în ultimele 3 luni de sarcină.
Atenționări și precauții
Înainte de a utiliza Advil Duo, cereți sfatul medicului dacă:
- aveți o infecție – vezi paragraful „Infecții” de mai jos
- sunteți vârstnic
- aveți astm bronșic sau ați avut astm bronșic
- aveți probleme cu rinichii, inima, ficatul sau intestinul
- aveți lupus eritematos sistemic (LES) - o afecțiune a sistemului imunitar care afectează
țesutul conjunctiv şi cauzează dureri articulare, modificări la nivelul pielii şi afecțiuni ale
altor organe sau altă boală mixtă a țesutului conjunctiv
- ați avut oricând în trecut probleme gastrointestinale sau boala inflamatorie cronică a
intestinului, (de exemplu colită ulceroasă, boala Crohn)
- sunteți în primele 6 luni de sarcină sau alăptați
- plănuiți să rămâneți gravidă.
În timpul tratamentului cu Advil Duo, spuneți imediat medicului dumneavoastră dacă aveți boli
severe, inclusiv insuficiență renală severă sau septicemie (când în sânge circulă bacterii și
toxine care duc la leziuni ale organelor), dacă sunteți malnutrit, aveți alcoolism cronic sau
dacă luați și flucloxacilină (un antibiotic). O afecțiune gravă numită acidoză metabolică
(tulburări ale sângelui și lichidelor) a fost raportată la pacienții aflați în aceste situații,
în cazul în care paracetamolul se utilizează în doze regulate, pentru o perioadă lungă sau când
paracetamolul este administrat concomitent cu flucloxacilină. Simptomele acidozei metabolice pot
fi: dificultăți la respirație grave, cu respirație rapidă profundă, somnolență, greață și
vărsături.
Infecții
Advil Duo poate ascunde semne ale infecției, precum febră și durere. Prin urmare, este posibil
ca Advil Duo să întârzie tratamentul adecvat al infecției, ceea ce poate mări riscul de
complicații. Acest lucru a fost observat în cazul pneumoniei cauzate de bacterii și al
infecțiilor bacteriene ale pielii asociate cu vărsatul de vânt. Dacă luați acest medicament în
timp ce aveți o infecție, iar simptomele infecției nu dispar sau se agravează, adresați-vă
imediat unui medic.
Au fost raportate reacții grave la nivelul pielii în asociere cu tratamentul cu Advil Duo.
Trebuie să încetați să mai luați Advil Duo și să solicitați imediat asistență medicală dacă
prezentați erupție pe piele, leziuni ale mucoaselor, vezicule sau alte semne de alergie,
întrucât acestea pot fi primele semne ale unei reacții foarte grave la nivelul pielii. Vezi pct.
4.
Medicamente antiinflamatoare/analgezice precum ibuprofenul se pot asocia cu un risc uşor crescut
de apariţie a infarctului miocardic sau a accidentului vascular cerebral, când sunt utilizate în
doze mari. Nu depăşiţi doza sau durata recomandată pentru tratament.
Trebuie să discutaţi despre tratament cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul, înainte de a
lua Advil Duo în cazul în care:
- aveţi probleme cu inima, inclusiv insuficienţă cardiacă, angină pectorală (dureri în piept)
sau dacă aţi avut un infarct miocardic, intervenţie chirurgicală de bypass, boală arterială
periferică (circulaţie redusă a sângelui la nivelul picioarelor sau tălpilor, din cauza
îngustării sau blocării arterelor) sau orice tip de accident vascular cerebral (inclusiv
„accident vascular cerebral minor” sau accident ischemic tranzitoriu „AIT”).
- aveţi tensiune arterială mare, diabet zaharat, concentraţii crescute ale colesterolului în
sânge, istoric familial de boli ale inimii sau accident vascular cerebral sau dacă sunteţi
fumător.
Advil Duo împreună cu alte medicamente
Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau este posibil
să luați orice alte medicamente.
Nu utilizați Advil Duo împreună cu
- alte medicamente care conțin paracetamol
- alte medicamente analgezice, inclusiv ibuprofen, acid acetilsalicilic în doze mari (peste 75
mg pe zi) sau alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv inhibitori
selectivi ai ciclo-oxigenazei-2 (COX-2)
Utilizarea concomitentă a altor medicamente care conțin ibuprofen trebuie controlată pentru a
evita supradozajul.
Advil Duo poate interacționa cu alte medicamente. Vă rugăm să spuneți medicului dumneavoastră
sau farmacistului dacă luați sau ați luat recent:
- corticosteroizi
- antibiotice (de exemplu, cloramfenicol sau chinolone)
- medicamente utilizate împotriva greţei și vărsăturilor (de exemplu, metoclopramid,
domperidonă)
- medicamente care sunt anticoagulante (adică medicamente care subţiază sângele/previn formarea
cheagurilor, de exemplu acidul acetilsalicilic, warfarina, ticlopidina)
- stimulatoare ale inimii (de exemplu, glicozide)
- medicamente pentru reducerea valorilor mari ale colesterolului (de exemplu,
colestiramină)
- diuretice (medicamente care elimină apa)
- medicamente care reduc tensiunea arterială mare (inhibitori ECA, cum este captoprilul,
beta-blocante, cum este atenololul, antagoniști ai receptorilor angiotensinei II, cum este
losartanul)
- medicamente pentru suprimarea sistemului imunitar (de exemplu, metotrexat, ciclosporină,
tacrolimus)
- medicamente pentru tratarea episoadelor maniacale sau a depresiei (de exemplu, litiu sau
ISRS)
- mifepristonă (pentru întreruperea sarcinii)
- medicamente pentru tratarea infecției cu HIV (de exemplu zidovudină)
- flucloxacilină (antibiotic), din cauza unui risc grav de tulburare a sângelui și a lichidelor
(numită acidoză metabolică) care necesită tratament de urgență (vezi pct. 2).
Alte medicamente pot, de asemenea, afecta sau pot fi afectate de tratamentul cu Advil Duo. De
aceea, trebuie să cereţi întotdeauna sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte să
utilizaţi Advil Duo cu alte medicamente.
Sarcina, alăptarea și fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi
gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest
medicament.
Sarcina
Nu luați Advil Duo dacă sunteţi în ultimele 3 luni de sarcină, deoarece ar putea dăuna fătului
sau poate cauza probleme la naștere. Poate cauza probleme ale rinichilor şi inimii fătului.
Poate influenţa tendința de sângerare a dumneavoastră şi a copilului dumneavoastră și poate
determina ca travaliul să apară mai târziu sau să dureze mai mult decât se așteaptă.
Nu trebuie să luați Advil Duo în primele 6 luni de sarcină, cu excepția cazului în care este
absolut necesar și recomandat de medicul dumneavoastră. Dacă aveți nevoie de tratament în
această perioadă sau în timp ce încercați să rămâneți gravidă, trebuie utilizată cea mai mică
doză, pentru cea mai scurtă perioadă posibilă. Începând cu săptămâna 20 de sarcină, Advil Duo
poate cauza probleme renale fătului, dacă este luat mai mult de câteva zile, ceea ce poate duce
la niveluri scăzute ale lichidului amniotic care înconjoară fătul (oligohidramnios) sau la
îngustarea unui vas de sânge (ductul arterial) la nivelul inimii fătului. Dacă aveți nevoie de
tratament mai mult de câteva zile, medicul dumneavoastră poate recomanda monitorizarea
suplimentară.
Alăptarea
Doar cantități mici de ibuprofen și paracetamol şi metaboliți ai acestora trec în laptele
matern. Acest medicament poate fi administrat în timpul alăptării dacă se utilizează doza
recomandată și pentru cel mai scurt timp posibil.
Fertilitatea
Advil Duo poate afecta capacitatea femeilor de a rămâne gravide. Ibuprofenul aparține unui grup
de medicamente care pot afecta fertilitatea la femei. Acest efect este reversibil după oprirea
tratamentului cu ibuprofen. Adresați-vă medicului dumneavoastră dacă aveți dificultăți în a
rămâne gravidă.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
După administrarea de AINS sunt posibile reacții adverse, precum amețeli, somnolență, oboseală
și tulburări de vedere. În cazul în care sunt afectați, pacienții nu trebuie să conducă vehicule
sau să folosească utilaje.
Advil Duo conține sodiu
Acest medicament conține mai puțin de 1 mmol de sodiu (23 mg) per doză, adică practic ”nu
conține sodiu”.